Accident grav pe cea mai periculoasă șosea din Banat.
O persoană a fost rănită în urma unui accident de circulație produs vineri dimineața pe DN 6, la km 397, în afara localității Plugova.
În accident au fost implicate un ansamblu de vehicule înmatriculat în Bulgaria și un autoturism înmatriculat în București, iar în urma coliziunii dintre cele două vehicule, o femeie, pasageră în autoturism, a fost rănită și transportată la spital.
„Conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare, rezultând că nu se aflau sub influența alcoolului.
În acest moment traficul rutier în zonă este restricționat până la finalizarea cercetării la fața locului, fiind deviat pe DC 31 pentru autoturisme. Se estimează reluarea traficului rutier în condiții normale, în aproximativ o oră”, a precizat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, după producerea accidentului.