Ziua Mondială a Apei, marcată la Facultatea de Agricultură din cadrul Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara

Posted on mart. 21 2026 - 11:36pm by petre

Facultatea de Agricultură din cadrul Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a marcat  Ziua Mondială a Apei printr-un eveniment amplu, care a reunit studenți, cadre didactice și specialiști din domeniu, într-un cadru dedicat dialogului și colaborării interdisciplinare.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara, alături de studenți internaționali și participanți în programul Erasmus+, proveniți din țări precum Kenya, Sri Lanka și Tadjikistan. Evenimentul a beneficiat și de implicarea unor instituții de referință, printre care Centrul Meteorologic Regional Banat-Crișana, Administrația Bazinală de Apă Banat și Aquatim S.A. Timișoara.

Seria de prezentări a fost susținută de specialiști și cadre universitare cu experiență, care au adus în prim-plan provocările actuale legate de gestionarea resurselor de apă. Printre speakeri s-au numărat Adina Horablaga, Director General Administrativ al USVT, Silvia Barbu, director al Centrului Meteorologic Regional Banat-Crișana, Diana Cristescu din cadrul Administrației Bazinale de Apă Banat, Cristina Borca, coordonator al Departamentului de Comunicare Aquatim, Sorina Voiculescu de la UVT și Codruța Bădăluță Minda de la UPT. Discuțiile au fost moderate de profesorul universitar Laura Șmuleac.

Evenimentul a oferit un spațiu interactiv în care participanții au abordat teme esențiale precum managementul sustenabil al resurselor de apă, impactul schimbărilor climatice asupra acestora și rolul egalității de gen în domeniul gestionării apei. Prin prezentări, studii de caz și dezbateri aplicate, au fost evidențiate perspective diverse, atât la nivel local, cât și internațional.

Întâlnirea a încurajat implicarea activă a studenților și a facilitat schimbul de idei între mediul academic și instituțiile de profil, contribuind la consolidarea unor parteneriate importante pentru viitor. Mesajul central al evenimentului a subliniat importanța apei ca resursă vitală și necesitatea protejării acesteia prin acțiuni responsabile și educație continuă.

Prin astfel de inițiative, comunitatea academică din Timișoara își reafirmă rolul în formarea unei generații conștiente de provocările globale și pregătite să contribuie la un viitor sustenabil.

 

Comments

comments

About the Author