Târgurile de adopții canine, organizate sub deviza „Și mie îmi stăbine în lesă!„, vor continua și pe parcursul acestui an, scopul fiind promovarea adopțiilor și a creșterii responsabile a animalelor de companie.
Pentru toți cei care își aleg cu sufletul cel mai bun prieten, se vor organiza târguri de adopții bilunare, în cadrul cărora vor fi promovați câini microcipați, deparazitați, vaccinați și sterilizați, proveniți din adăpostul de animale al societății „Danyflor„. Nu vom discrimina nici iubitorii de pisici care vor avea același regim ca și „prietenii” lor lătrători.
Târgurile de adopție sunt organizate de Primăria Municipiului Timișoara împreunăcu societatea „Danyflor„. Încadrul manifestării, medici veterinari și voluntari vor putea răspunde întrebărilor dumneavoastrăprivind modul de îngrijire a animalelor de companie și legislația specificăîn vigoare.
Programul de adopții continuăcu un nou târg organizat pe data de 29.08.2015, la sediul adăpostului situat pe DN 59 km 12 +200. Văașteaptăaproape 300 de căței cu vârste cuprinse între 3 luni și 10 ani, toți pregătiți săvăfie companioni de nădejde.
Târgurile vor avea programul organizat între orele 10.00 -14.30.
Încazul în care, în ziua târgului, pânăla ora 10.00, timpul este nefavorabil, acesta se anulează.