Tragedie! A murit unul dintre șoferii implicați în accidentul cu mașina Poliției de pe DN6

Posted on iul. 28 2025 - 8:46pm by petre

La data de 27 iulie 2025, în jurul orei 14:35, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6, la intrarea localitatea Belinț, județul Timiș.

Update: Accident DN 6, la intrarea în localitatea Belinț.

Din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului de 56 de ani. În cauză, se continuă cercetările de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, precum și ucidere din culpă.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 47 de ani, aflându-se în timpul serviciului la volanul unei autospeciale de poliție, se deplasa în vederea dirijării traficului rutier deviat de pe autostrada A1, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa și care ar fi intenționat să efectueze viraj la stânga, condus de un bărbat de 56 de ani.

În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat, iar autoturismul condus de bărbatul de 56 de ani a fost proiectat pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce tracta o remorcă încărcată cu două autovehicule, condus de un bărbat de 34 de ani.

În urma accidentului rutier, au rezultat 3 victime, respectiv bărbatul de 56 de ani, precum și conducătorul autospecialei de 47 și colegul acestuia de 33 de ani, care au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Atât, conducătorul autospecialei, cât și șoferul autoturismului condus de bărbatul de 34 de ani, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Comments

comments

About the Author