Relațiile ecomomice, culturale și turistice dintre România și Serbia cunosc o creștere masivă, mai ales între regiunile învecinate, județele bănățene și cele riverane Dunării.
Astfel, în ultima perioadă, numărul turiștilor români care vizitează Serbia a atins cote record, așa cum de fapt a evidențiat și președintele Aleksandar Vučić în vizita recentă de la București, dar și numărul cetățenilor sârbi care vizitează România este în continuă creștere, fapt pe care timișorenii, de exemplu, îl constată zilnic.
Promovarea acestor relații se datorează în mare parte unor persoane și instituții care întreprind acțiuni concrete în acest sens, cu rezultate notabile.
Fără îndoială, unul dintre cei mai activi promotori ai relațiilor de cooperare dintre România și Serbia este timișoreanul Iavor Radovancovici, care a organizat și găzduit la restaurantul Lloyd cele mai multe acțiuni de prezentare a potențalui turistic al Serbiei și care, în vizitele din Serbia, este un excelent promoter al României și a potențialului turistic al Banatului.
Recunoașterea acestor merite a sosit anul trecut, când Iavor Redovancovici a devenit cetățean de onoare al orașului Veliko Gradiște, capitala ”Litoralului Serbiei”, dar și anul acesta, la un alt nivel.
Tot pe ”Litoralul Serbiei”, în splendida stațiune dunăreană Lacul de Argint (Sbreno Jezero) a avut loc, vineri, 4 mai, o altă ceremonie, de această dată cea de decernare a titlului și medaliei de aur ”Căpitan Misa Anastasijevic”, un ordin care se acordă pentru merite excepționale în dezvoltarea și promovarea regiunilor Branicevo și Podunavlje pentru stinularea energiei creatoare, turismului și cooperării transfrontaliere în aceste regiuni dar și în Serbia în ansamblul ei.
Decernarea acestor titluri face parte din campania națională ”Drumul spre Top”, sprijinită de Camera de Comerț a Serbiei, Universitățile din Novi Sad și Belgrad, Radio Televiziunea Voivodina și Media Invent.
În cadrul ceremoniei din selecta sală a șemineului din stațiunea turistică Lacul de Argint, prezidată de primarul din Veliko Gradiște – Dragan Milic și de profesorul Radovan Pejanovic de la Universitatea din Novisad, timișoreanul Iavor Radovancovici a fost decorat ca ”Lider al cooperării transfrontaliere” într-o companie exclusivistă, alături de membri ai guvernului Serbiei – ministrul Administrației se Stat și a Autoguvernărilor Locale – Branko Ružić, ministrul adjunct al Ingineriei Civile, Transporturilor și Infrastructurii – Zoran Ilić, reprezentanta Ministerului Comerțului, Turismului și Telecomunicațiilor – Violeta Petronijević Mišić, Excelența sa Ambasadorul Australiei în Serbia – Julia Feni, deputatutul de Petrovac na Mlavi și vicepreședinte al Consiliului Național al Vlahilor din Serbia – Miletic Tica Mihajlovic, reprezentantul Agenției de Dezvoltare a Austriei ADA, patroni și manageri ai celor mai mari complexuri energetice și metalurgice din Serbia dintre care Grupul Hbis Iron $ Steel Ltd Zelezara Smederevo și TE-KO Kostolac reprezentantul Agenției de Cooperare Internațională din Turcia, tuturor fiindu-le decernat titlul ”Căpitan Mișa Anastasievici”.
Medalia din aur cu imaginea căpitanului Mișa este o operă de artă realizată de sculptorul academic din Belgrad Ljubisa Mancic.
Cine a fost căpitanul Mișa Anastasievici, supranumit și ”Sfântul de la Clejani”
Mișa Anastasievici, cunoscut în Serbia drept căpitanul Mișa Anastasievici și în România drept maiorul Mișa Anastasievici a fost un om de afaceri și filantrop sârb, al doilea cel mai bogat om din Serbia secolului IX, primul filatrop de calibru din țara vecină și unul dintre filantropii Țării Românești.
Mișa s-a născut în Poreč (azi Donji Milanovac) dintr-o familie modestă, construindu-și averea grație prieteniei cu prințul Miloš Obrenović I, care i-a cedat monopolul comerțului cu sare din Moldova și Țara Românească și care i-a acordat titlul onorific de ”Căpitan al Dunării”, de unde i se trage numele de Căpitanul Mișa, dar și supranumele de ”Prințul Dunării” sau ”Rothschild al Dunării”.
Sponsor al celor puternici, căpitanul Mișa și-a măritat fiica cu unul dintre prinții din familia Karađorđević și a construit pentru fată și ginerele său un palat uriaș la Belgrad, cea mai mare clădire a vremii din capitala dunăreană. Planul lui Mișa era ca acest palat să găzduiască curtea princiară a Serbiei, lucru care nu s-a întâmplat, în schimb palatul a găzduit de-a lungul vremii importante instituții ale principatului cum ar fi Ministerul Educației și Școala Superioară din Belgrad, în prezent Universitatea din Belgrad. Palatul a mai găzduit primul gimnaziu belgrădean, Muzeul Național, galerii de artă și, ocazional, sala festivă a palatului a găzduit lucrările Adunării Naționale și Senatului. În prezent, palatul lui Mișa este sediul Rectoratului Universității din Belgrad.
În pragul revoluțiilor de la 1848, Mișa obține concesiunea pe 9 ani a ocnelor de sare din Țara Românească, apoi, din cauza luptelor pentru putere din Serbia, se mută definitiv în Țara Românească unde cumpără și concesionează moșii.
În 1853, Mișa cumpără de la boierul Alecu Vilara moșia Clejani, unde susține cu generozitate școala înființată de boierul român și construiește un palat, replică în miniatură a palatului din Belgrad.
În 1866, unul dintre vasele fuviale ale lui Mișa îl aduc, în mare secret, în Tara Românească, la Turnu Severin, pe Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, adică pe viitorul Rege Carol I al României.
Mișa înființează la Clejani prima școală de arte și meserii din Țara Românească, institutul „Maior Mișa Anastasievici”.
Maiorul Mișa construiește la Cejani o superbă biserică în stil baroc, o parte din pictura interioară fiind realizată de celebrul Gheorghe Tăttărescu. Maiorul Mișa a ridicat trei biserici pe meleaguri românești, biserica din Clejani, biserica Sfântul Apostol și Evanghelist Luca din comuna Brânceni și biserica din Valea Pragului din Banatul.
A pierdut toată flota de pe Dunăre în urma unui teribil îngheț, apoi și-a revenit financiar cumpărând cu banii prințului Obrenovici alte nave de la turci, dar în pragul morții era din nou aproape falit, lupta pentru putere de la Belgrad scoțându-l din jocurile economice mari.
În 1885, Mișa Anastasievici moare aproape sărac la București. Trupul său este îmbălsămat de doi speciaști austrieci și este închis într-un sicriu ermetic și depus în biserica din Clejani, biserica de 120000 de galbeni, cum a rămas în memoria locală.
De aici se naște o întreagă legendă, chipul mumiei lui Mișa fiind vizibil doar în anumite zile din an, când geamul gros din cristal al sicriului se dezaburește pe interior ca prin minune și credincioșii pot să vadă corpul neputrezit al maiorului.
În plus, acum câțiva ani, pe peretele interior al biserici din Clejani a apărut, într-un loc nezugrăvit, proiecția portretului maiorului, pictată pe peretele opus, fapt considerat de localnici drept o minune.
Potrivit BOR, la 17 mai 2003, PS Calinic Argatu, episcop de Arges și Muscel, PS Sebastian Ilfoveanu, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștiului, cu înalta binecuvântare a PF Părinte Patriarh Teoctist au constatat oficial, împreuna cu românii și sârbii adunați în preajma lor, că trupul lui Mișa Anastasievici nu a putrezit. Sfântul Sinod a primit propunerea de a cerceta canonic viața marelui binefăcător, în vederea unei posibile canonizări.
