Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale efectueazăcercetări fațăde patru bărbați cu vârste între 24 și 37 de ani, bănuiți căar fi încercat săsustragăvalori dintr-o agenție bancară.
Înfapt, în cursul lunii iunie 2014, cei patru ar fi pătruns prin efracție în agenție băncii Raiffeisen din piața Bălcescu din Timișoara și ar fi distrus mai mulți senzori de la sistemul de alarmă, însănu au reușit săsustragăbunuri sau valori.
Încauzăa fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de furt calificat, în cursul zilei de ieri, fiind dispusăreținerea pentru 24 de ore a trei dintre bănuiți.
Bărbatul de 37 de ani, în prezent, este încarcerat în penitenciar, fiind condamnat într-o altăcauză.
Încursul zilei de azi, cei trei tineri vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii continuăcercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.