În noaptea de 14 iunie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții unei firme de pază cu privire la faptul că, în incinta parcării aeroportului, unde avusese loc un eveniment, exista o stare conflictuală între mai multe persoane.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au identificat o femeie în vârstă de 30 de ani și un bărbat în vârstă de 58 de ani, care au relatat faptul că ar fi fost implicați într-un conflict cu un bărbat în vârstă de 41 de ani, conducător auto care desfășura activități de transport alternativ și care nu se mai afla la fața locului la momentul intervenției polițiștilor.
În cauză, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, a împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerii măsurilor legale care se impun.


