Timișoara și-a celebrat, luni seara, Ziua Orașului printr-o ședință festivă a Consiliului Local, în cadrul căreia șase personalități marcante din domeniile religios, social, cultural, academic și media au primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului.
Distincțiile au fost acordate Înaltpreasfințitului Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, lui Virgil Ianțu, Laila Onu, Elisabeta Moldovan, Brândușa Armanca și Vladimir Tismăneanu, ca recunoaștere a contribuției lor remarcabile la dezvoltarea comunității și la promovarea valorilor Timișoarei.
La ceremonie au participat patru dintre laureați. Vladimir Tismăneanu urmează să își primească distincția cu prilejul unei viitoare vizite în oraș, iar premiul acordat jurnalistei Brândușa Armanca a fost ridicat de scriitorul Marcel Tolcea, aceasta neputând fi prezentă din motive de sănătate.
Evenimentul a fost deschis de primarul Dominic Fritz, care a vorbit despre identitatea multiculturală a Timișoarei și despre rolul diversității în dezvoltarea orașului.
Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost intervenția Înaltpreasfințitului Ioan Selejan. Mitropolitul Banatului i-a adresat primarului Dominic Fritz o solicitare simbolică: transformarea întregului traseu dintre Opera Națională și Catedrala Mitropolitană într-o zonă pietonală, prin eliminarea traficului rutier din fața Catedralei.
Mai mult, ierarhul i-a cerut edilului ca promisiunea să fie făcută atât în limba română, cât și în limba germană, un gest menit să sublinieze spiritul multicultural al Timișoarei.
Dominic Fritz a răspuns provocării și și-a exprimat disponibilitatea pentru un asemenea proiect, precizând însă că realizarea lui presupune o investiție estimată la aproximativ 40 de milioane de euro.
Cei șase noi Cetățeni de Onoare ai Timișoarei
• ÎPS Ioan Selejan – mitropolitul Banatului din 2014, apreciat pentru activitatea pastorală, filantropică și pentru sprijinul oferit comunității și spitalelor timișorene, în special în perioada pandemiei.
• Virgil Ianțu – prezentator de televiziune și muzician originar din Timișoara, implicat de-a lungul anilor în numeroase proiecte dedicate educației și culturii.
• Laila Onu – fondatoarea Fundației „Pentru Voi”, una dintre personalitățile care au contribuit decisiv la dezvoltarea serviciilor pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și la elaborarea politicilor publice din domeniu.
• Brândușa Armanca – jurnalistă, scriitoare și profesor universitar, cofondatoare a Secției de Jurnalism din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
• Vladimir Tismăneanu – politolog și profesor universitar, cunoscut pentru cercetările sale privind regimurile totalitare și pentru coordonarea Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
• Elisabeta Moldovan – membru fondator și copreședinte al Asociației „Ceva de Spus”, una dintre cele mai importante voci ale mișcării pentru drepturile persoanelor cu dizabilități din România.


