Zece luni, 13.670 de vizitatori, zeci de tururi ghidate publice și private, ateliere și interviuri.
Expoziția „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1800–1947)” a stat deschisă îndeajuns cât mansarda B1 a Muzeului Național al Banatului să capete ceva din aerul unei case locuite.
La finisaj, vizitatorii au venit din oraș. Cei din tablouri și fotografii erau deja acolo, în hainele bune și cu răbdarea celor obișnuiți cu posteritatea.
Vitrinele au ținut locul mesei, obiectele au deschis conversația, iar întâlnirea a semănat cu un five o’clock tea în familie, organizat la mai bine de un secol distanță.
Marius Cornea a ținut albumul deschis, iar dr. Nicoleta Demian, dr. Zoran Marcov, dr. Ciprian Glăvan și Liana Flutur au ales câteva obiecte și le-au restituit partea de viață pe care o etichetă de muzeu o poate cuprinde doar pe scurt. Printre familiile altora, fiecare a găsit câte ceva familiar.
Tot atunci a fost rostit și titlul celei de-a treia expoziții din trilogia concepută de Marius. O pagină se încheie, următoarea are deja un titlu. Mai mult decât interesant. Le mulțumim tuturor celor care au trecut pragul expoziției și lui Marius Cornea, cel care a adunat aceste vieți într-un album încăpător. Familia își schimbă încăperea. Povestea merge mai departe.


