Programul „Prima mașină„ – s-au aprobat normele de aplicare și condițiile necesare

Posted on nov. 18 2014 - 4:05pm by petre

Persoanele care vor achiziționa un autovehicul prin programul „Prima mașină” vor beneficia de o perioadăde creditare de maximum 5 ani, la un cost al mașinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, și cu o dobândăsubvenționatăîn proporție de 50%, conform normelor de aplicare a programului.

Normele au fost aprobate în ședința de marți a Guvernului.

„Cinci ani perioada de creditare, limita 50.000 (lei – n.r.) plus TVA, se subvenționeazăcu 50% dobânda”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, la finalul ședinței, anunțând aprobarea normelor.

Inițial, autoritățile anunțaserăpentru acest program o perioadăde creditare de pânăla 7 ani.

Proiectul de norme, prezentat la finele lunii octombrie, prevede căpersoanele cu vârsta cuprinsăîntre 18 și 35 de ani care vor săcumpere cu credit un autoturism prin programul „Prima Mașină” trebuie sădepunăun avans de cel puțin 5% din prețul de achiziție, iar în cazul celor de peste 36 de ani, inclusiv, procentajul crește la minimum 10%.

Potrivit proiectului, persoanele fizice vor beneficia de o finanțare – exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit – care va acoperi maximum 95% din prețul de achiziție prevăzut în factura proforma. Statul va garanta 50% din finanțarea acordată.

Persoanele cu vârsta de peste 36 ani, inclusiv, la data aprobarii creditului vor beneficia de finanțare – exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit – care va acoperi maximum 90% din prețul de achiziție prevăzut în factura proforma. Înacest caz, statul va garanta 40% din finanțare, conform proiectului.

Pentru a beneficia de garanția acordatăde stat, persoanele fizice trebuie săîndeplineascăo serie de condiții, între care: săfacădovada căautoturismul care va fi cumpărat este nou, este produs în spațiul intracomunitar sau provenit din import, îndeplinește cel puțin cerințele minime ale standardului Euro 5, este cumpărat de la o firmăcare are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor și are un preț de achiziție care nu depășește suma de 50.000 lei, la care se adaugăTVA.

De asemenea, cumpărătorul se obligăsăasigure autoturismul printr-o polițăFull Casco fărăfranșiză, care va acoperi cel puțin riscurile totale și parțiale de furt și daună, și sănu înstrăineze mașina pe toatădurata de valabilitate a garanției.

Programul „Prima Mașină” va beneficia în acest an de un plafon total al garanțiilor de 50 de milioane de lei.

Programul „Prima Mașină” a fost aprobat la mijlocul lunii octombrie de Guvern prin ordonanțăde urgență, actul normativ indicând doar căprețul maxim al mașinii care poate fi astfel cumpăratăeste de 50.000 lei plus TVA.

Comments

comments

About the Author