Moskva, vasul scufundat în Marea Neagră după tirul artilieriei ucrainene, nu este prima navă de luptă care a avut această soartă. Primul vas Moskva a fost scufundat de români, secolul trecut.
Epava vasului Moskva, scufundat în iunie 1941 în cel de-Al Doilea război Mondial, a fost descoperită de abia în mai 2011.
Pe 3 mai 2011, organizația privată Respiro Society a localizat zona unde se putea afla epava distrugătorului Moskva.
O echipă formată din scufundători români, ucrainieni şi ruşi, respectiv ai Respiro Society şi ai Global Underwater Explorers, a identificat nava ca fiind distrugătorul rusesc. Trecuseră 30 de ani de când era căutată.
Primul vas Moskva, după care a fost botezată și nava amiral a flotei ruse din Marea Neagră, scufundată acum câteva zile de forțele ucrainene, a fost găsit pe fundul Mării Negre, la 45 m adâncime şi la aproximativ 20 km distanţă de ţărmul românesc, arată Respiro Society.
Descoperirea a venit după o expediţie de doi ani, dedicată cercetării naufragiului din cel de-al doilea război mondial al distrugătorului rusesc Moskva.
Moskva atacase Portul Constanța
În timpul bătăliei navale din 25-26 iunie 1941, liderul Moskva şi distrugătorul Harkov, parte din grupul operaţional „Vorosilov” s-au apropiat de ţărmul românesc şi au deschis focul asupra portului Constanţa.
Distrugătoarele româneşti NMS Regina Maria şi NMS Mărăşti s-au angajat în luptă şi împreună cu bateria de coastă germană au reuşit să respingă atacul.
În timpul retragerii,distrugătorul Moskva a explodat, s-a rupt în două şi s-a scufundat rapid.
Marina Română a salvat din naufragiu 69 de supravieţuitori, inclusiv pe comandantul navei A.B. Tuhov, arată sursa citată.