Primăria Municipiului Timișoara implementeazăîn acest moment Sistemul de Management Energetic la nivelul clădirilor publice, obiectivelor de interes public și facilităților din sfera de atribuții a Municipiului Timișoara: unități de învățământ, cultură, instituții medicale și spitale, baze sportive, clădiri ale municipalității și în care își desfășoarăactivitatea serviciile de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Timișoara, alte facilități și servicii.
Primăria Municipiului Timișoara, în calitate de semnatarăa Convenției Primarilor, are obligația monitorizării consumurilor energetice în clădirile publice municipale.
Elaborarea Inventarelor de Referințăa Emisiilor pentru clădirile, echipamentele și facilitățile municipale este o activitate dificilăfărăo monitorizare riguroasăa consumurilor lunare/anuale, reflectatăîn situații comparative. De asemenea, reglementarea consumurilor energetice în vederea reducerii și eficientizării acestora și utilizării cât mai eficiente a surselor bugetare la nivelul întregului sector instituțional și urmărirea evoluției consumurilor de energie și apărece sunt dificile fărăo abordare unitară, la nivelul întregii administrații publice locale.
Primăria Municipiului Timișoara implementeazăîn acest moment Sistemul de Management Energetic la nivelul clădirilor publice, obiectivelor de interes public și facilităților din sfera de atribuții a Municipiului Timișoara: unități de învățământ, cultură, instituții medicale și spitale, baze sportive, clădiri ale municipalității și în care își desfășoarăactivitatea serviciile de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Timișoara, alte facilități și servicii.
La nivelul instituțiilor timișorene au fost desemnați responsabilii energetici, care au participat în data de 26 Martie 2014 la o întâlnire de lucru și informare. Înacest moment, aceștia lucreazăla colectarea de date și informații privind clădirile, urmând ca, dupăfinalizarea înregistrării în baza de date a tuturor consumurilor energetice la nivelul anului 2014, săparticipe la un curs de instruire practic privitor la accesarea și utilizarea bazei de date a Sistemului de Management Energetic, coordonat de experți energetici.
Beneficiile utilizării unui Sistem de Management a Energiei sunt multiple și anume:
•   Creare a unei baze de date complete a clădirilor din dotare;
•   Inventarierea și monitorizarea consumurilor energetice și de apă;
•   Estimarea consumului și previzionarea bugetului pentru energie și apă;
•   Reducerea costurilor cu energia și apa prin creșterea eficienței energetice;
•   Acces online permanent la baza de date pentru responsabilii energetici și pentru factorii de decizie din Municipiul Timișoara și diferite departamente;
•   Posibilitatea de exportare a datelor în Microsoft Excel și creării unei serii de rapoarte esențiale unei analize asupra stării tehnice a unor instalații, echipamente, prin generarea unor indicatori pentru consumul energetic;
Monitorizarea și evaluarea consumurilor înainte și dupăimplementarea unor măsuri de eficiențăenergeticăîn clădiri este una din cerințele esențiale ale implementării și monitorizării oricărei investiții, prin relevarea și cuantificarea economiei de energiei înregistrate și realizarea unei situații comparative.
Pentru conducerea Primăriei Municipiului Timișoara, baza de date oferităde Sistemul de Management Energetic va asigura o viziune mai clarăasupra investițiilor în domeniul eficienței energetice, prioritizării investițiilor și direcționării acestora către clădirile cele mai ineficiente din dotare, precum și un instrument pentru planificarea energeticăpe termen mediu și lung.