Președintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului o cerere de reexaminare asupra Legii pentru conferirea titlului de „Erou al Națiunii Române” lui Avram Iancu, opinând căprocedura e necesarăpentru realizarea într-o modalitate adecvatătehnic-legislativ a intenției avute în vedere de legiuitor.
„Legea are ca obiect de reglementare conferirea titlului de «Erou al Națiunii Române» lui Avram Iancu. Astfel, pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou național al românilor din Transilvania, cu merite excepționale în afirmarea identității și a drepturilor naționale pe teritoriul strămoșesc, potrivit articolului unic al Legii transmise la promulgare se conferăfostului conducător al revoluției române din 1848-1849 din Transilvania titlul de «Erou al Națiunii Române». Cu respectul cuvenit pentru tot ce a reprezentat Avram Iancu pentru națiunea romînă, considerăm că, atât pentru cinstirea memoriei acestui mare erou, cât și pentru realizarea într-o modalitate adecvatătehnic-legislativ a intenției avute în vedere de legiuitor, se impune reexaminarea de către Parlament a legii menționate”, se aratăîn cererea de reexaminare, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Potrivit documentului, „prin definiție, legea, ca act juridic de putere, al cărei conținut este determinat de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relații sociale și de specificul acestuia, este expresia exclusivăa voinței legiuitorului”.
„Astfel, în conformitate cu prevederile constituționale referitoare la lege ca act al Parlamentului și având în vedere și jurisprudența constantăa Curții Constituționale din 2005 și pânăîn prezent (Decizia nr. 600/2005, Decizia nr. 970/2007, Decizia nr. 494/2013), chiar în absența unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu călegea are, de regulă, caracter normativ, natura primarăa reglementărilor pe care le conține fiind însăuneori dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale. AÅŸadar, considerăm cărecunoștința și respectul pe care le impun o personalitate de amplitudinea celei a lui Avram Iancu nu pot fi convertite juridic, și cu atât mai puțin politic, în argumente de naturăsăimpunăși săjustifice instituirea unui regim juridic intuitu personae, consacrat prin lege întrucât, într-o asemenea situație, legea și-ar pierde rațiunea, ea fiind conceputănu pentru a fi aplicatăunui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcție de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz prestabilit fărăechivoc”, se menționeazăîn cererea de reexaminare.
Președintele aratăîn document căo reglementare în scopul cinstirii memoriei și în semn de gratitudine pentru cei care au contribuit la afirmarea identității și a drepturilor naționale poate fi adoptatăde către Parlament, însăaceasta impune o abordare diferităsub aspect tehnic-legislativ, care săaibăîn vedere rolul Parlamentului în ansamblul autorităților publice, dar și locul legii, ca act al Parlamentului, în sistemul juridic român.
„Înacest sens, considerăm că, pentru a-i onora pe cei care au contribuit la afirmarea valorilor naționale, Parlamentul este în drept săinstituie, cu caracter normativ, prin lege, titlul de «Erou al Națiunii Române», stabilind totodatăși procedura de acordare a acestuia, precum și modalitatea de atestare a acordării titlului (brevet sau plachetă, care săaibăcaracter de însemn). De asemenea, prin lege, Parlamentul ar putea reglementa atribuția celor douăCamere de a face propuneri, prin hotărâre, cu privire la personalitățile cărora ar urma săli se confere, în concret, acest titlu”, se mai aratăîn cererea de reexaminare.
Șeful statului menționeazătotodatăcă, fațăde conținutul normativ al articolului unic al Legii pentru conferirea titlului de «Erou al Națiunii Române» lui Avram Iancu, pentru viața închinatăși jertfităspre propășirea neamului românesc, potrivit căruia acest titlu se conferăprin efectul legii, urmeazăsăfie avutăîn vedere și incidența dispozițiilor Art. 94 lit. a) coroborate cu cele ale Art. 100 din Constituția României republicată, care stipuleazăprerogativa exclusivăa Președintelui României de a conferi titluri de onoare, prin decret contrasemnat de către Prim-ministru, și nu Parlamentului, prin lege.
„Având în vedere necesitatea clarificării aspectelor de mai sus și ținând cont de competența legislativăexclusivăa Parlamentului, văsolicit reexaminarea Legii pentru conferirea titlului onorific de «Erou al Națiunii Române» lui Avram Iancu, pentru viața închinatăși jertfităspre propășirea neamului românesc”, conchide președintele.
Camera Deputaților a adoptat, în 25 februarie, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede conferirea titlului de Erou al Națiunii Române lui Avram Iancu pentru viața închinatăși jertfităspre propășirea neamului românesc.
Proiectul a fost inițiat de senatorii PNL Crin Antonescu și Theodor Athanasiu.
Deputații au adoptat proiectul cu 320 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” și 10 abțineri.
Proiectul prevede că”pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou național al românilor din Transilvania, cu merite excepționale în afirmarea identității și a drepturilor naționale pe teritoriul strămoșesc, se conferăfostului conducător al revoluției române 1848-1849 din Transilvania titlul de «Erou al Națiunii Române»”.
sursa: Mediafax