Vineri, în jurul orei 11:25, pompierii au fost solicitați să intervină pentru degajarea unei persoane surprinsă de un zid căzut pe strada Teodor Bucurescu, Sânnicolau Mare, în curtea unei ferme de cereale.
La fața locului s-au deplasat de urgență 13 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
A fost alertat si elicopterul SMURD CS.
După sosirea echipajelor de intervenție, bărbatul în vârstă de 33 ani, a fost extras și predat echipajelor medicale în stare de inconștiență.
În acest moment se efectuează manevre de resuscitare.
UPDATE!
Din păcate victima a fost declarată decedată.


