Mitropolitul Banatului i-a dăruit președintelui Nicușor Dan o icoană

Posted on oct. 7 2025 - 5:12pm by petre

Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat marți seară, 30 septembrie, Catedrala Mitropolitană din Timișoara, la încheierea programului oficial desfășurat în orașul de pe Bega.

Șeful statului a fost întâmpinat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, și a purtat un dialog despre misiunea socială și spirituală a Bisericii.

În semn de prețuire și binecuvântare, Chiriarhul Banatului i-a oferit președintelui o icoană cu Maica Domnului și o mahramă tricoloră, simbol al rugăciunii și al unității poporului român.

„Această catedrală este leagănul credinței din părțile Banatului, iar bănățenii se mândresc cu o asemenea operă arhitecturală și bisericească a țării noastre. Hramul catedralei este al Sfinților Trei Ierarhi și al Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului în anii 1650–1653. Catedrala este inima spirituală a Banatului”, a precizat Părintele Mitropolit Ioan.

Președintele Nicușor Dan a mulțumit pentru daruri, afirmând că „va găsi un loc la Cotroceni pentru acest dar cu valoare sufletească”, și a subliniat importanța Bisericii ca reper de stabilitate în vremurile actuale:

„Ceea ce face Biserica în zilele noastre înseamnă o reconciliere a românilor cu ei înșiși și cu Dumnezeu.”

Vizita a evidențiat relația de respect reciproc dintre autoritățile statului și Biserică, precum și rolul Catedralei Mitropolitane ca simbol identitar al Banatului și reper spiritual pentru întregul popor român.

Comments

comments

About the Author