Mii de români blocați la granița Austriei cu Ungaria ajung în această noapte la frontiera de vest a României

Posted on mart. 18 2020 - 12:58am by petre

Românii care au fost blocați la granița Austriei cu Ungaria au început, marți seara, trecerea prin coridorul special către țară.

Ei pot tranzita teritoriul Ungariei timp de 8 ore, în intervalul 17 martie, ora 22.00, ora României – 18 martie, ora 6.00, ora României.

Este vorba de drumuri secundare prevăzute pentru traseul românilor în Ungaria. Țara vecină a anunțat, marți seară, că românii vor intra în România pe la Cenad și Nădlac 2, informează realitateadearad.net.

CITEȘTE AICI

Anterior, tot marți seară, MAE a anunțat că Ungaria permite tranzitarea românilor printr-un coridor umanitar timp de 8 ore, de marți, 17 martie, ora 22.00, până miercuri, 18 martie, ora 6.00, ora României.

Tranzitarea însă este limitată. Cetățenii români pot tranzita teritoriul Ungariei dinspre Austria DOAR în intervalul 17 martie ora 21.00, ora Ungariei – 18 martie ora 5.00, ora Ungariei, adică între 17 martie, ora 22.00, ora României – 18 martie, ora 6.00, ora României.

MAE a precizat că măsura este unică, fiind valabilă numai în acest interval de timp. Ungaria permite trecerea românilor O SINGURĂ DATĂ.

Tot marți, Asociația Românilor din Italia a făcut un apel disperat pentru redeschiderea legăturilor aeriene cu România pe relația cu cei din Peninsulă.

Marți, la granița Austriei cu Ungaria se aflau circa 3.500 de români care au venit din Italia și vor să ajungă acasă, în România.

Eugen Terteleac, președintele Asociației, a explicat, marți, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS, că situația acestora este dramatică și că singura lor soluție este reîntoarcerea acasă.

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a intervenit marți în problema românilor blocați la granița dintre Austria și Ungaria din cauza epidemiei de coronavirus. A avut mai multe convorbiri cu omologii săi din Ungaria și Austria. În urma discuțiilor purtate, Ungaria a promis că va permite tranzitarea românilor pe teritoriul său.

sursa: Realitatea.net

Comments

comments

About the Author