Locuința criminalului din Caracal a fost luată cu asalt cu buldozere – ce se află sub casa monstrului

Posted on aug. 2 2019 - 12:41pm by petre

Operațiune complexă la locuința lui Gheorghe Dincă. Ce se afla sub casa suspectului din Caracal

Bărbatul a dat explicații în fața procurorilor mai bine nouă ore.

Potrivit avocatului, susține în continuare că le-ar fi ucis pe Alexandra și Luiza.

Vineri dimineață, Gheorghe Dincă a fost dus la casa sa pentru noi percheziții.

Terenul lui Gheorghe Dincă a fost împărțit în sectoare, iar fiecare va fi analizat de numeroși experți în următoarele două zile, în căutare de probe.

De asemenea, vecinii povestesc că Dincă are un fel de tunel sau beci sub casă, iar și acesta va fi cercetat în amănunțime.
Gropile betonate din curtea lui Dincă, sparte

Anchetatorii au decis să cerceteze gropile astupate cu beton din curtea lui Gheorghe Dincă.

La fața locului au ajuns excavatoare și buldozere pentru operațiune.

În acest timp, autoritățile au adus la fața locului forțe de ordine impresionante, pentru a-i ține pe jurnaliști cât mai departe de casa lui Gheorghe Dincă, deși relatează despre un caz de interes național.

Cosmin Stan relatează de la fața locului că presa este tratată ca un inamic și că așa s-au comportat anchetatorii în toate zilele care au trecut de la izbucnirea cazului.

Comments

comments

About the Author