La Timișoara a fost ridicatăprima căruță

Posted on sept. 23 2014 - 10:52am by petre

Dupăcum s-a anunțat deja, polițiștii locali au continuat verificările privind circulația vehiculelor  cu tracțiune animalăpe raza municipiului Timișoara, aspect semnalat de cetățeni în ultima perioadă  în special în zonele Soarelui, Buziașului, Girocului și Șagului. Dacăpânăacum, în ultimele zece zile au fost aplicate un număr de 20 de sancțiuni contravenționale, așa cum s-a atenționat, de ieri s-a trecut la ridicarea căruțelor deoarece posesorii acestora au continuat săîncalce legislația și săcircule prin oraș fărăa deține aviz din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei, punând în pericol traficul autovehiculelor și pietonilor ori transportând deșeuri pentru a le abandona.
caruta3 (721x471)
Încursul după-amiezii de ieri, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutierăau depistat și sancționat pe I. Sergiu, de 21 de ani, din Moșnița Nouă, care circula  cu căruța pe Bdul Sudului din cartierul Soarelui. Celui în cauză,  pe lângăsancțiunea de 300 de lei, conform HCL 251/2002, i-a fost ridicatăși căruța cu sprijinul SC Drumuri Municipale Timișoara. Acțiunile vor continua și în perioada următoare pânăla conștientizarea celor ce folosesc căruțele cătrebuie sărespecte legislația.

Comments

comments

About the Author