La cât se va ridica alocația pentru copii

Posted on iun. 1 2015 - 4:27pm by petre

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care dubleazăalocațiile de stat pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei. Majorarea alocației a fost aprobatărecent de către deputați, sub forma unui amendament propus de PNL.

Ponta a spus atunci căGuvernul și PSD susțin majorarea alocației de stat pentru copii și nu se pot opune acestui principiu, dar inițiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanțare în condițiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei.

Liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, a prezentat un tabel cu distribuția voturilor pentru amendamentul de dublare a alocațiilor, arătând cădoar 5 voturi favorabile au aparținut PSD, iar premierul Victor Ponta, lider PSD și deputat, nu apare pe lista celor care au votat.

Ulterior, Ponta a declarat căideea unei alocații egale pentru toți copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferențiere în funcție de venitul părinților, afirmăpremierul Ponta, arătând căar fi preferat săurce alocația peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici și sănu o dubleze și pentru cei cu venituri suficiente.

La rândul său, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunțat căva transmite o adresăprin care solicităCurții Constituționale lămuriri cu privire la faptul dacăalocația de stat pentru copii este un drept universal egal sau aceasta poatăfi acordatădiferențiat, în funcție de veniturile unei familii.

Co-președintele PNL Alina Gorghiu a reacționat, arătând cădeciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, Curtea stabilind cănu este permisădiferențierea cuantumului alocației pentru copii și cerând PSD săaplice legea de dublare a alocațiilor, aprobatăde Legislativ.

Înreplică, PSD a arătat căpropunerea pentru un sistem de alocații diferențiate pentru copii nu are legăturăcu măsura dublării alocațiilor.

 

sursa: Mediafax

Comments

comments

About the Author