La cinci zile de la furtuna teribilă care a răpit mai multe vieți în vestul țării, pe rețeaua Facebook a fost încărcat și distribuit un film înregistrat cu o camera de video de la bordul unei mașini care se deplasa pe Calea Lugojului cu doar câteva momente înainte de prăbușirea porții criminale, care a căzut peste autoturismul în care se afla tânărul Vlad Baici.
Filmul, postat pe pagina utilizatorului Leo Luke, suprinde, de departe, ce-i drept, momentul prăbușirii structurii de la intrarea în Timișoara, aparent din cauza vântului.
La o analiză mai atentă, însă, a filmulețului, prin mărire și încetinire a cadrelor, așa cum au făcut colegii noștri de la Timișoara Știri, se poate observa cum vântul aduce cu viteză un obiect de culoare albă, aparent un panou publicitar sau o bucată de acoperiș, care atinge piciorul din partea stângă a porții de intrare în oraș, moment în care acel picior cedează și antrenează în cădere întreaga structură.
Așadar există posibilitatea ca incidentul să nu fi fost provocat de acțiunea directă (sau doar de aceasta) a vântului asupra porții, ci să fi fost determinat de impactul unui obiect adus de vând cu poarta, ceea ce pune evenimentul într-o altă lumină din punctul de vedere al analizei cauzelor.
Din nefericire, oricare ar fi fost cauzele producerii tragediei, nenorocirea nu mai poate fi reparată dar, măcar, să fie prevenit un incident similar pe viitor…