Femeie înjunghiată de șase ori cu șurubelnița în stația de tramvai la Timișoara

Posted on iul. 29 2016 - 7:12pm by petre

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria TimiÅŸoara au dispus punerea în miÅŸcare a acțiunii penale față de inculpatul BUCUR CLAUDIU CONSTANTIN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

La data de 29 iulie 2016, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei TimiÅŸoara, care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauzăpînă la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că în data de 28 iulie 2016, în jurul orei 16:00, inculpatul i-ar fi aplicat fostei sale concubine, S.D., ÅŸase lovituri cu o ÅŸurubelniță, în zona pieptului și în spate, la nivelul omoplatului, rinichilor și plămânilor, în timp ce persoana vătămată se afla pe B-dul. 3 August 1919 din TimiÅŸoara, cauzându-i leziuni care necesită pentru vindecare cel puțin 25 de zile de îngrijiri medicale.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale.

Comments

comments

About the Author