

august 10, 2026
Doliu in lumea medicală și academică din Timișoara
by petre
Cu profundă tristețe, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” își ia rămas-bun de la Asist. Univ. Dr. Doru Valentin Vasilie, medic primar, un coleg dedicat și un profesionist de excepție. Timp de aproape 40 de ani, și-a dedicat viața Spitalului „Louis Țurcanu” și îngrijirii copiilor, lăsând în urmă o parte importantă din sufletul... Read More
Cu profundă tristețe, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” își ia rămas-bun de la Asist. Univ. Dr. Doru Valentin Vasilie, medic primar, un coleg dedicat și un profesionist de excepție.

Timp de aproape 40 de ani, și-a dedicat viața Spitalului „Louis Țurcanu” și îngrijirii copiilor, lăsând în urmă o parte importantă din sufletul și munca sa în această comunitate.
Pentru noi, despărțirea este cu atât mai dureroasă cu cât pierdem un adevărat membru al familiei „Țurcanu”, un om care va rămâne în memoria noastră prin profesionalism, dăruire și omenie.
Gândurile noastre se îndreaptă către familie, colegi și către toți cei care l-au cunoscut și prețuit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Manager
prof.dr. Mihai Gafencu

