Doi zugravi, luați ostatici și uciși cu sabia – agresorul a fost împușcat de polițiști

Posted on mart. 1 2021 - 9:14pm by petre

Doi constructori au fost sechestraţi de fostul proprietar al casei unde lucrau, în Oneşti, iar încercările poliţiştilor de a calma spiritele nu au dat rezultate.

Agresorul i-a atacat pe cei doi, înarmat cu o sabie şi un cuţit şi a fost, la rândul său, împuşcat de poliţişti.

Una dintre victime a murit la spital, cealaltă la faţa locului.

Adrian Obreja, reporter Observator: „Totul s-a întâmplat într-o zonă de la periferia oraşului Oneşti. Cei doi meşteri lucrau la reabilitarea unui apartament. Fostul proprietar, care a pierdut casa în urmă cu 11 ani, a reuşit să intre peste ei în apartament, înarmat cu o sabie şi cu un cuţit. Tot el a şi sunat la 112, să anunţe că nu are de gând să mai iasă din casă. Mai multe echipaje de poliţie şi pompieri s-au dus la faţa locului. În încercarea de a-i elibera pe ostatici, a fost chemat şi un negociator. Din păcate, însă, agresorul şi-a pierdut cumpătul şi s-a năpustit asupra celor doi meşteri. I-a înjunghiat, iar poliţiştii nu au avut altă soluţie decât să tragă înspre el”

Agresorul de 68 de ani a fost împuşcat în picioare şi trimis la spital, este în operaţie, însă viaţa nu îi este pusă în pericol.

Medicii nu au mai putut face nimic pentru victimele sale. Ambii bărbaţi au murit, în urma rănilor suferite.

IPJ Bacău: „Urmare a deplasării forțelor de ordine la fața locului, împreună cu negociatorul echipei operative, s-au purtat discuții și negocieri cu persoana în cauză, pentru a-l convinge să renunțe la acțiunile sale. La un moment dat, autorul, care părea calm, a început să exercite acte de violență asupra persoanelor aflate în apartament, moment sesizat și de forțele de ordine. În sprijinul peroanelor aflate în apartament, s-a forțat cu mijloace din dotare ușa metalică a locuinței, agresorul încercând să blocheze ușa, având în mână un cuțit. La acel moment, forțele de ordine au folosit armamentul din dotare prin foc executat asupra membrelor inferioare ale agresorului, acesta fiind rănit și imobilizat”

Localnicii au reacţionat cu furie la vederea criminalului care era luat cu ambulanţa şi dus la spital, după ce le luase vieţile celor doi muncitori.

Comments

comments

About the Author