Doi băieți de 13 și 16 ani, sechestrați și legați de un individ

Posted on oct. 27 2019 - 12:30am by petre

Autorităţile scot la iveală un alt caz înfiorător.

Un bărbat de 52 de ani ar fi sechestrat doi băieţi de 13 şi 16 ani, pe care i-ar fi abuzat sexual.

Îi ţinea încuiaţi şi chiar legaţi, ca să nu fugă.

Ororile descoperite întâmplător riscă să dezgroape şi alte astfel de nenorociri, mai ales că vecinii şi rudele confirmă că obişnuia să aducă acasă băieţi.

Poliţiştii au ajuns la casa suspectului după ce au pornit în căutarea unui copil în vârstă de 13 ani dispărut dintr-un centru de plasament din Bucureşti. Nu era în curtea plină de gunoaie, însă au făcut o altă descoperire şocantă.

Într-un şopron, anchetatorii au găsit un băiat de 16 ani legat fedeleş, cu sfoară, pe care l-au eliberat. Tot aici, la percheziţie au mai descoperit un mic studio de înregistrări. Pe lângă faptul că şi-ar fi abuzat victimele, bărbatul i-ar fi şi înregistrat.

Una din casele ororilor era chiar locuinţa bărbatului de 52 de ani din Fundeni Frunzăreşti, judeţul Călăraşi. Acolo, a fost găsit încuiat adolescentul de 16 ani. Criminaliştii şi poliţiştii i-au verificat proprietatea.

Misiunea este dificilă pentru că în curtea individului sunt munţi de gunoaie, iar locul seamănă izbitor cu casa lui Gheorghe Dincă din Caracal.

MARIAN IORGA, IPJ Călărași: Colegii mei au obţinut date despre acest cetăţean. Acolo a fost găsit un minor de 16 ani.

În paralel, anchetatorii au făcut o altă descoperire şocantă. În boxa unui bloc de locuinţe din centrul Bucureștiului, unde bărbatul lucra ca îngrijitor au găsit sechestrat un băiat de 13 ani. Cei doi minori provin din centre de plasament şi ar fi fost victimele abuzurilor sexuale.

Încă de vineri seară, anchetatorii din cadrul politiei Călărași incearca sa gaseasca probe in casa suspectului pentru a demonstra ca acesta a intretinut relatii sexuale cu cei doi minori. Până acum, in fata anchetatorilor, cei doi minori nu au recunoscut.

Băiatul de 16 ani ar fi trebuit în aceste zile să fie în vizită la familia care l-a crescut la Bucureşti. Prezenţa lui nu a atras însă atenţia nimănui în Călăraşi. Asta pentru că, în mod şocant, oamenii din localitate se obişnuiseră să-l vadă pe vecinul lor înconjurat de copii necunoscuţi.

sursa: Observator Tv

Comments

comments

About the Author