Cine sunt cei 32 de aleși care vor reprezenta România în Parlamentul European

Posted on mai 28 2019 - 1:09am by petre

Numărătoarea voturilor fiind aproape încheiată, urmează împărțirea mandatelor de europarlamentari.

În baza datelor comunicate până acum de Biroul Electoral Central, după centralizarea a circa 97% din voturi, Partidul Național Liberal (membru al grupului PPE) va avea cei mai mulți eurodeputați – zece.

Partidul Social Democrat și Alianța 2020 USR PLUS vor avea fiecare câte opt deputați în PE, în timp ce Pro România, Uniunea Democratică a Maghiarilor din România și Partidul Mișcarea Populară vor primi câte două mandate fiecare.

Astfel, din lista PNL ar putea ajunge în Parlamentul de la Strasbourg fostul realizator TV Rareș Bogdan, Mircea Hava, actualul primar al municipiului Alba Iulia, eurodeputatul Siegfried Mureșan, Vasile Blaga, eurodeputații Adina Vălean și Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă – primarul Aradului, și alți doi actuali europarlamentari Cristian Bușoi și Marian-Jean Marinescu.

PSD va trimite în legislativul de la Strasbourg pe fostul ministru Rovana Plumb, jurnalista Carmen Avram, Claudiu Manda, Cristian Terheș, actualii europarlamentari Dan Nica și Maria Grapini, precum și Tudor Ciuhodaru și Dragoș Benea, în timp ce fostul eurodeputat și ministru Victor Negrescu ar putea rata la mustață un nou mandat de membru al Parlamentului European.

Cei opt eurodeputați ai USR PLUS vor fi Dacian Cioloș, Cristian Ghinea, Dragoș Pîslaru, Clotilde Armand, Dragoș Tudorache, Nicolae Ștefănuță, Vald Botoș și Ramona Strungariu.

Primii doi candidați de pe lista Pro România sunt Victor Ponta și Corina Crețu, dar fostul premier a spus deja că nu vrea să meargă în Parlamentul European, astfel că Mihai Tudose ar putea merge alături de Corina Crețu la Strasbourg.

Din partea UDMR merg în Parlamentul European Iuliu Winkler și Lorant Vincze, iar Traian Băsescu și Eugen Tomac sunt aleșii de pe lista PMP.Parlamentul European Strasbourg

Comments

comments

About the Author