Încadrul alegerilor generale, englezii au mai fost invitați săaleagăpeste 9.000 de consilieri locali, în cadrul a 279 de autorități locale.
Partidul Conservator al premierului David Cameron se claseazăpe primul loc în urma scrutinului din Marea Britanie, fiind urmat de Partidul Laburist, conform sondajelor efectuate la ieșirea de la urne, relateazăBBC News Online.
Partidul Conservator este creditat cu 316 locuri în Parlamentul de 650 de locuri, iar Partidul Laburist, condus de Ed Miliband, ar obține 239 de locuri.
Partidului Național Scoțian (SNP) se claseazăpe locul al treilea, cu 58 locuri în Parlamentul britanic, urmat de Partidul Liberal-Democrat, cu 10 locuri.
Plaid Cymru, partidul naționalist din Å¢ara Galilor, ar urma săobținăpatru mandate, iar Partidul Verde și Partidul Independenței Regatului Unit (Ukip) câte două.
Conservatorii nu au reușit săobținămajoritatea de 326 de locuri, însă, dacăacest rezultat va fi confirmat, David Cameron ar urma săefectueze un al doilea mandat la conducerea Guvernului britanic.
Cele peste 50.000 de secții de votare au fost deschise de la ora locală7.00 (9.00, ora României) pânăora locală22.00 (24.00, ora României).
Pentru cele 650 de mandate de la Westminster s-au înregistrat la vot aproximativ 50 de milioane de persoane.
Rezultatele finale sunt așteptate vineri după-amiază.
sursa: Mediafax