CATASTROFĂ! Explozie cumplităîntr-un club plin din București! 27 de MORÈšI și 155 de RĂNIÈšI

Posted on oct. 30 2015 - 11:41pm by petre

Numărul persoanelor decedate în incendiul produs vineri searăîn Clubul Colectiv a ajuns la 27, dupăce un alt rănit a murit la Spitalul Universitar, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Nouădintre victimele incendiului de la Club Colectiv sunt în stare foarte gravăla Spitalul Universitar de UrgențăBucurești (SUUB), iar 14 sunt în terapie intensivăla Floreasca, în timp ce răniții stabilizați sunt transferați la secții de chirurgie plastică.

Managerul SUUB Cătălin Cârstoiu a declarat căla unitate au fost aduse cu ambulanța 25 de persoane, iar alte 20 au venit cu mijloace proprii.

Unul dintre răniții aduși la SUUB a decedat, iar alți nouăsunt în stare foarte gravă. Răniții au arsuri pe căile respiratorii superioare.

Cîrstoiu a mai spus căîntregul spital este ocupat.

La spitalul de UrgențăFloreasca au ajuns inițial, într-un timp foarte scurt, 56 de victime care au necesitat stabilizare, a spus purtătorul de cuvânt al unității, Bogdan Oprița.

Dintre aceștia, 14 au ajuns la terapie intensivăși apoi în sălile de operație, a mai spus Oprița. Alți 39 au fost trnasferați, doi copii ajungând la Spitalul Grigore Alexandrescu.

De altfel, pacienții stabilizați în spitale în care nu existăsecții de chirurgie plasticăsunt transferați în unitățile care au aceastăspecializare.

Sâmbătădimineață, au mers la Spitalul Floreasca ministrul SĂƒnătății Nicolae Bănicioiu și ministrul Apărării Mircea Dușă, însoțiți de Raed Arafat.

Dușa a precizat căArmata pune la dispoziție elicoptere și avioane dacăva fi nevoie pentru transferul pacienților, în timp ce Bănicioiu a spus căefortul medicilor este de apreciat.

UPDATE – MAI: 162 de persoane transportate la spital, sunt șapte numere de telefon pentru informarea rudelor

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) arată, într-un comunicat, că, în urma incendiului de la Club Colectiv din Capitală, au fost transportate la spital 162 de persoane, iar familiile victimelor pot obține informații despre starea acestora la șapte numere de telefon.

La acest moment, 162 de persoane au fost transportate la următoarele spitalele: Spitalul Floreasca, Spitalul de Arși, Elias, Spitalul Militar, Sf. Pantelimon, Spitalul Județean Ilfov, Sf. Ioan, Bagdasar, Spitalul Municipal, Spitalul Colțea, Budimex și Spitalul Grigore Alexandrescu, potrivit comunicatului MAI.

Familiile victimelor pot obține informații suplimentare despre starea acestora sunând la următoarele numere de telefon puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne: 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 și 021/3122547.

Toate persoanele care necesitau îngrijiri medicale au fost deja transportate cu ambulanțe și echipaje SMURD la spitalele indicate.

Intervenția forțelor MAI pentru salvarea persoanelor surprinse de incendiului din zona centralăa Capitalei s-a finalizat, dar ministerul continuăsăsprijine Ministerul SĂƒnătății în gestionarea acestei crize.

MAI menționeazăcăprimul apel la 112 a fost înregistrat la ora 22.36, iar primele echipaje medicale de intervenție au ajuns la fața locului la 22.43.

La intervenție au fost mobilizate toate forțele MAI, iar la Guvern este monitorizatăîntreaga situație de către Comitetul Național pentru Situații de Urgențăcare funcționează24 de ore din 24.

Înprezent, zona localului este securizatăpentru a putea permite procurorilor și echipelor de criminaliști săefectueze cercetarea la fața locului.

UPDATE – Arafat: Comitetul pentru Situații de Urgență, la Guvern, sâmbătădimineață, în cazul incendiului

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, pentru MEDIAFAX, căsâmbătă, la ora 07.00, se întrunește la Guvern Comitetul pentru Situații de Urgență, în cazul incendiului de la Clubul Colectiv din Capitală, în urma căruia au murit 27 de persoane și alte aproximativ 200 au fost rănite.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru situații de urgențădin Ministerul Afacerilor Interne, coordoneazăintervențiile în urma incendiului izbucnit, vineri seară, din Clubul Colectiv din Capitală, unde sute de persoane asistau la un concert.

Înurma incendiului, la spitale au fost duși cu ambulanțe sau au ajuns singuri aproximativ 200 de răniți. Cei mai mulți au fost transportați la Spitalul Floreasca (50), Spitalul de Arși (27), Spitalul Bagdasar (24), Spitalul Universitar (16). Alți răniți au ajuns la Spitalul Militar, la Elias, Colțea, Pantelimon, Sf. Ioan, dar și la Spitalul Județean Ilfov.

Secretarul de stat a mai spus căa început transferul răniților între spitale, pentru situațiile în care unele unități medicale sunt foarte aglomerate. Astfel, au fost transferați primii patru răniți de la Spitalul Floreasca. Întotal, cel puțin zece dintre răniții în acest incendiu urmeazăsăfie transferați de la Spitalul Floreasca la alte unități, între care Spitalul SRI, ai cărui reprezentanți s-au oferit și ei săse implice în operațiunea de preluare a victimelor.

Raed Arafat a mai arătat căintervenția dupăincendiul din Clubul Colectiv s-a făcut pe planul de cod roșu, prevăzut în actele normative și care se activeazăatunci când sunt mai multe victime decât capacitatea de intervenție imediată, rapidă, pentru a mobiliza toate forțele care pot fi folosite.

 

sursa: Mdiafax

 

VOM REVENI

Comments

comments

About the Author