Meteorologii au emis două avertizări cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină pentru acest weekend.
Prima vizează zece județe, iar a doua este valabilă pentru cea mai mare parte a țării. Conform ANM, de astăzi, de la ora 18.00 și până mâine, ora 10.00, zece județe din vestul țării sunt vizate de ploi torențiale și grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp. Primul cod galben Ulterior, întreaga țară va fi cuprinsă de ploi și vijelii. Mai exact, sâmbătă de la ora 15.00 și până duminică la ora 16.00, intră în vigoare un alt cod galben de instabilitate atmosferică. În acest interval, vor fi ploi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.
Aproape întreaga țară va fi sub avertizare de cod galben de furtuni Vor fi exceptate de la aceste fenomene meteorologice doar câteva județe: Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița, Ilfov, Giurgiu și Călărași.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 40 – 60 l/mp.
Citeşte întreaga ştire: Alertă de ploi, grindină și vijelii în aproape toată țara, până duminică dimineață