Arde Banatul! Peste o sută de hectare, cuprinse de incendii

Situație alarmantă în județul Caraș-Severin, unde incendiile de vegetație și de pădure continuă să afecteze suprafețe importante. Pompierii militari, lucrătorii silvici, serviciile voluntare pentru situații de urgență și localnicii intervin în mai multe zone pentru limitarea și stingerea focarelor.
Potrivit situației transmise joi, 13 august, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, numai în zonele în care suprafața a fost deja evaluată, incendiile au afectat aproximativ 207 hectare de teren și fond forestier de la izbucnirea focarelor.
Cele mai mari suprafețe sunt la Măru, unde flăcările au afectat aproximativ 80 de hectare, și la Rusca Montană, cu circa 60 de hectare. La Măru, pompierii acționează în prezent pe aproximativ 10 hectare, cu sprijinul lucrătorilor silvici și al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
La Padina Matei, în UAT Gârnic, incendiul a afectat aproximativ 25 de hectare de fond forestier, în special litieră și doborâturi. În prezent se intervine pe o suprafață de aproximativ 8 hectare.
O situație dificilă este și în Reșița, în cartierul Țerova, unde incendiul a afectat circa 25 de hectare. Pompierii acționează în acest moment pe aproximativ 10 hectare, cu mai multe autospeciale, sprijiniți de voluntari.
La Rugi, în UAT Păltiniș, suprafața afectată este estimată la 17 hectare, iar echipele de intervenție lucrează în prezent pentru stingerea focarelor de pe aproximativ 2 hectare.
Un alt incendiu este în desfășurare în zona Băilor Herculane, în Parcul Național Domogled, unde suprafața afectată nu a fost încă evaluată. Pompierii și lucrătorii Ocolului Silvic intervin pentru limitarea propagării focului.
ISU Caraș-Severin intervine cu efective mărite și cere sprijinul autorităților locale și al comunităților pentru suplimentarea forțelor și a mijloacelor disponibile.
„Mobilizarea Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență este esențială în această perioadă”, transmit reprezentanții ISU, care solicită primăriilor și Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență să folosească la maximum resursele disponibile pentru sprijinirea echipajelor de intervenție.
Pompierii atrag însă atenția că voluntarii nu trebuie să intervină pe cont propriu. Persoanele care doresc să ajute sunt rugate să acționeze numai sub îndrumarea reprezentanților SVSU sau ai Ocoalelor Silvice, pentru a evita accidentele și punerea în pericol a vieții.
În același timp, ISU reamintește că arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă. În condițiile actuale, un foc lăsat nesupravegheat sau chiar o simplă scânteie poate provoca un incendiu de proporții.
Autoritățile fac apel la populație să anunțe imediat orice focar observat în apropierea pădurilor, a terenurilor agricole sau a locuințelor, apelând numărul unic de urgență 112.
Banatul se confruntă astfel cu o perioadă extrem de dificilă, iar suprafețele afectate de incendii cresc presiunea asupra forțelor de intervenție, care luptă pentru a împiedica extinderea focului către noi zone.


