Joi, 28.05.2026, în jurul orei 09:40, pompierii timișoreni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma producerii unui accident rutier în Timișoara, pe DN6 (după Coca Cola).
A fost alertat Detașamentul 1 Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o motocicletă SMURD si un echipaj SMURD cu medic, precum si o ambulanță SAJ.
În accidentul rutier sunt implicate un autoturism în care se aflau două persoane și un convoi de cinci motociclete cu sapte motocicliști.
Două victime (bărbat și femeie) (motocicliști), primesc ingrijiri medicale, în stare conștientă și cooperantă.
Misiune în dinamică.


