Accident grav lângă Timișoara – mașină proiectată în stâlp
La data de 28 aprilie 2026, în jurul orei 18:00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în Moșnița Nouă, județul Timiș.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că o tânără de 26 de ani a condus un autoturism pe strada Poștei, iar la intersecția cu strada Principală a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr de 21 de ani. Ulterior, în urma coliziunii autoturismul condus de către tânără a fost proiectat într-un stâlp de iluminat public stradal.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto, fiind transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




