Accident grav cu trei victime în Timiș – a fost trimis elicopterul
La data de 6 septembrie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, din direcția Coșava spre Coșevița.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 51 de ani, care conducea un autoturism pe DN 68A, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat, în vârstă de 52 de ani.
În urma impactului, au fost rănite trei persoane, respectiv conducătorul motocicletei, în vârstă de 52 de ani, precum și doi pasageri din autoturism, în vârstă de 94 și 84 de ani.
La acest moment, circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

