Accident grav în Timiș
Luni, în jurul orei 14:00, pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier în localitatea Chizătău.
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD și 6 pompieri. De asemenea, s-au deplasat și 2 ambulanțe SAJ.
În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau 3 persoane. În urma impactului, 2 persoane au rămas încarcerate.
Se lucrează pentru extragerea celor două victime.
Misiune în dinamică.
Update
Cele două victime au fost extrase și predate echipajelor medicale, conștiente și cooperante.
Toate cele 3 persoane implicate în accident, vor fi transportate la spital.


