A murit cu o zi înainte de nuntă. Nepotul lui Mircea Rednic avea doar 37 de ani
Tragedie în familia fostului mare fotbalist și antrenor Mircea Rednic. Nepotul său, Mircea Marius Totolici, a murit la doar 37 de ani, în somn, cu numai o zi înainte de nunta sa.
Tânărul urma să ajungă în fața altarului alături de logodnica sa, Petronela Țugui. Cei doi își uniseră deja destinele civil, pe 8 august, iar cununia religioasă era programată pentru duminică, 16 august.
Potrivit informațiilor apărute în presa locală, Mircea Marius Totolici ar fi suferit un infarct miocardic sever, după blocarea unei artere coronare. Ulterior, acesta ar fi intrat în stop cardiorespirator. Tragedia s-a produs în timpul nopții, în timp ce tânărul dormea.
Vestea morții sale a provocat o puternică emoție în comunitatea din Sibiu, dar și în lumea fotbalului. Mircea Marius Totolici era cunoscut drept un susținător al clubului Voința Sibiu și sprijinea activitatea grupelor de copii și juniori.
„Cu profundă tristețe, familia Voința Sibiu a aflat vestea trecerii la cele veșnice a lui Totolici Mircea Marius, un prieten și susținător al clubului nostru”, a transmis clubul sibian.
Mesajele de condoleanțe au curs pe rețelele de socializare, prietenii și cei care l-au cunoscut rememorând omul vesel și apropiat de cei din jur.
„Trebuia ca ziua de astăzi să fie una mare din viața ta, dar, din păcate, bunul Dumnezeu te-a chemat la El”, a scris unul dintre prietenii săi.
Pentru familia și apropiații lui Marius Totolici, ziua care trebuia să fie una de sărbătoare s-a transformat într-o zi de doliu. Tânărul a fost condus pe ultimul drum de familie, prieteni și de cei care l-au cunoscut.
Marius Totolici era nepotul lui Mircea Rednic, una dintre figurile importante ale fotbalului românesc.
foto: Marius Totolici Facebook

