Ministerul Dezvoltării anunţă, marţi, că a avizat indicatorii tehnico-economici pentru construirea arenei multifuncţionale Dinamo Bucureşti, pentru meciuri de fotbal şi rugby, cu o valoare avizată de 854,5 milioane de lei. De asemenea, s-au avizat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui stadion de 30.000 de locuri la Timişoara.
Stadionul din Timişoara are o valoare avizată de 836,9 milioane de lei, va dispune de 30.000 de locuri în tribune şi va putea găzdui şi alte tipuri de evenimente, non sportive, de tipul spectacolelor sau concertelor.
În perioada următoare, indicatorii tehnico-economici vor fi supuşi aprobării în şedinţa Comitetului interministerial, după care proiectele de acte normative vor fi incluse pe agenda unei viitoare şedinţe de Guvern, precizează sursa citată.