Incident grav, la Timișoara.
Un individ oprit pentru control de un polițist l-a amenințat pe agentul șef cu moartea și cu acte de violență împotriva familiei.
Potrivit Parchetului, în sediul Secţiei 4 Poliţe Urbană, inculpatul a ameninţat persoana vătămată, agent şef de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu săvârşirea unor infracţiuni de lovire şi omor asupra acestuia şi a proferat ameninţări asupra copiilor şi soţiei agentului de poliţie, de natură a-i produce o stare de temere acestuia.
Astfel, individul a fost reținut și apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.