Furtunile de vară au lovit cu puterea unui uragan la nici 200 de kilometri de Capitală. Vântul puternic, de peste 100 de kilometri la oră, a smuls copaci, acoperişuri şi stâlpi de electricitate. Pe Autostrada Soarelui, o furtună puternică de nisip i-a obligat pe şoferi să tragă pe dreapta. Pentru prima dată în istorie, meteorologii au emis avertizare de cod de furtună în luna noiembrie. Astfel de alerte se dau de obicei vara.
Au fost furtuni de cod portocaliu pe tot litoralul. Este de altfel prima avertizare nowcasting din istorie emisă în noiembrie. De obicei, astfel de furtuni se produc în mijlocul verii. Autorităţile au emis şi un mesaj RO-Alert în care i-au sfătuit pe localnici să rămână la adăpost. Vântul a bătut cu 100 de kilometri pe oră la Medgidia. În oraşul Constanţa, mai multe maşini au fost distruse de arborii rupţi de vijelie.
Vremea în România: Furtună puternică de praf pe Autostrada Soarelui
Pe Autostrada Soarelui s-a format o furtună puternică de praf. Cum abia se mai vedea la câţiva metri în faţă, muţi şoferi au fost nevoiţi să tragă pe dreapta până a trecut vârtejul. Pe Autostrada 4, între Agigea şi Constanţa, perdeaua de apă a fost atât de densă încât abia s a mai văzut drumul.
La Feteşti, nori negri au acoperit cerul şi, într-o clipă, ziua s-a transformat în noapte.
În Galaţi a plouat torenţial, iar canalizările nu au mai făcut faţă. Un vatman şi-a croit singur drum prin ape.
Prognoza meteo. Capitala şi 14 judeţe, lovite de furtuni
14 judeţe şi Capitala rămân sub cod galben de furtuni până la ora 23. „În București, plouă continuu încă de dimineață. Dar temperaturile nu au scăzut foarte mult. Este, în continuare, mai cald decât ar trebui pentru această perioadă. Spre exemplu, acum, la ora 13:30, sunt 18 grade”, a transmis Claudiu Crăciunică, reporter Observator.
Vremea neobişnuit de caldă a ţinut deschise pentru prima dată în noimebrie cele mai înalte drumuri din România. De luni, Transfăgărăşan şi Transalpina se vor închide. „Administratorii drumului spun că şoseaua Tranfăgărăşan ar putea rămâne închisă între Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu şi Piscul Negru, judeţul Argeş până în luna mai sau iunie a anului viitor, în funcţie de condiţiile meteo şi de cât de mult timp rezistă zăpada depusă aici, peste iarnă”, spune Claudiu Loghin, reporter Observator.