Armata israeliană pregătește o uriașă ofensivă terestră în Gaza

Posted on oct. 11 2023 - 9:03pm by petre

 

Armata israeliană pregăteste o uriaşă ofensivă terestră împotriva Hamas.

Lângă linia de demarcaţie cu Fâşia Gaza au fost mobilizaţi peste 300.000 de soldaţi. Ei vor fi susţinuţi de tancuri, zeci, chiar sute, dar şi sisteme de artilerie. În acelaşi timp, avioanele de luptă aşteaptă ordin pentru a bombarda locurile unde s-ar afla teroriştii Hamas.

Planurile de atac sunt păstrate în cel mai mare secret. Dar dacă analizăm ultima incursiune, cea din 2014, un punct de intrare ar fi în nord, pe lângă trecerea Erez, de unde armata israeliană poate avansa uşor spre oraşul Gaza şi apoi spre centrul enclavei. Un alt punct este în sud, lângă oraşul Khan Yunis, pe unde tancurile se pot deplasa cu uşurinţă şi pot ocupa poziţii de luptă.

Şi tot în Sud, un alt punct de acces, ar fi pe ceea ce israelienii numesc Ruta Philadelphia, lângă oraşul Rafah. Pentru ofensivă, Israelul poate conta şi pe sprijinul Statelor Unite. Noaptea trecută un prim avion cu armament american a ajuns la Tel Aviv, iar Portavionul USS Gerald R. Ford s-a poziţionat în Estul Mării Mediterane.

În Gaza, avioanele au lovit 240 de ţinte în ultimele 24 de ore
Pregătirea ofensivei terestre devine tot mai evidentă cu cât te apropii de linia de demarcaţie cu Fâşia Gaza.

În Gaza, avioanele au lovit 240 de ţinte în ultimele 24 de ore. Zeci de blocuri au fost rase de bombele israeliene, iar spitalele sunt pline până la refuz. Peste o mie de oameni au fost ucişi, printre ei şi 12 angajaţi ai ONU.

Gaza este acum sub o blocadă completă. Singura centrală electrică a rămas fără motorină, aşa că regiunea nu mai are de azi nici curent electric. În plus, israelienii nu permit Egiptului şi altor ţări să trimită camioane cu ajutoare sau mâncare.

 

Comments

comments

About the Author