Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului județean 691 dintre Timișoara și autostrada A1 fac progrese.
”S-a turnat cel puțin un strat de asfalt pe toate cele patru benzi ale DJ 691 între SOCAR și autostradă! Se circulă fluid, fără blocaje, iar în cel mult două săptămâni vom avea toate staturile de asfalt și vom lucra la semnalizare. Constructorul s-a mobilizat exemplar, a distribuit eficient cele 8 echipe aflate simultan pe șantier și iată că rezultatele nu au întârziat să apară. Momentan se montează separatoarele de sens de tip Jersey pe tronsonul pe care s-au turnat toate cele trei straturi de asfalt. Lucrările la trecerea cu calea ferată de la Giarmata nu au început încă deoarece avem nevoie de încă un aviz, cel de la Autoritatea Feroviară Română”, a anunțat președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.