Accident teribil în vestul țării

Posted on aug. 31 2023 - 8:34am by petre

În seara zilei de 30 august a.c., în jurul orei 22,30, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident rutier grav.

Un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 793, dinspre Șepreuș spre Sintea Mare, a intrat în coliziune cu un cap de pod, ieșind în afara carosabilului.

În urma accidentului a fost rănit grav un tânăr de 17 ani, pasager în autoturism. Șoferul și alți doi tineri, pasageri, au fost răniți ușor, toți fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijri medicale.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferul nu a consumat alcool.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.

 

În urma accidentului au rezultat 4 victime, (bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani), printre care una rămas blocată sub autoturism.
Pompierii au acționat pentru extragerea victimei, ulterior aceasta fiind preluată de către echipajul medical SMURD, fiind conștientă, prezentând semne vitale.
Celelalte trei victime, conștiente și cooperante au fost asistate medical la locul evenimentului.
În urma evaluării medicale, toate cele patru victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.

Pompierii militari arădeni au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

Comments

comments

About the Author