Doi morți și 56 de răniți în catastrofa de la Crevedia

Posted on aug. 27 2023 - 11:28am by petre

Explozia din Crevedia.

Două persoane decedate, 56 de răniţi, dintre care 42 de cadre MAI, mii de oameni evacuaţi.

Acesta este bilanţul cutremurător al celor două explozii puternice care au avut loc la o staţie GPL din Crevedia, seara trecută. Doi salvatori, grav răniţi, au fost transferaţi deja în străinătate. Vorbim despre doi pompieri care au ajuns la Bruxelles. Alţi doi urmează să ajungă la Milano în această dimineaţă. Deflagraţiile, extrem de violente, au avut efecte devastatoare. Peste trei mii de oameni au fost evacuaţi, pe o rază de un kilometru. Această zi ne arată încă o dată că nu ne-am învăţat lecţiile din trecut. Staţia era închisă încă din anul 2020, însă doar pe hârtie, pentru că în realitate aceasta funcţiona fără vreun aviz. Potrivit unor surse, totul s-ar fi petrecut din cauza unui angajat care alimenta butelia GPL cu ţigara în mână, iar furtunul s-ar fi spart. De aici şi până la o nenorocire nu a mai fost decât un pas. În interiorul staţiei se afla butelia fixă, încărcată cu GPL, şi alte două cisterne mobile. Planul Roşu de intervenţie a fost activat la aproape o oră de la prima explozie, însă cea de-a doua deflagraţie a fost şi cea mai puternică, iar zeci de oameni au fost răniţi.

Comments

comments

About the Author