Cei doi copii dispăruți în râul Mureș, după ce s-au răsturnat cu o barcă arhiplină, ar fi fost găsiți în Ungaria. Trupurile neînsuflețite au fost scoase la suprafață după 8 zile de căutări ale scafandrilor români și maghiari.
După aproape 9 zile de căutări, apele i-au dus până în țara vecină. Mai exact, aceștia ar fi fost găsiți de curând de salvatorii maghiari în râul Mureș, în zona localității Macău, aflată la nu mai puțin de 60 km de locul în care a avut loc tragedia.
Mai exact, în apele râului au fost zărite două cadavre plutind. Unul dintre ele a fost scos deja la mal. Este vorba despre corpul unui băiat.
Echipajele de salvare din Ungaria au cerut de puțină vreme informații despre semnalmentele celor doi copii, dar și poze, pentru a fi sigur că este într-adevăr vorba despre cei doi frați români.
sursa: Antena 3