Vremea rea a făcut ravagii sâmbătă, în țară, în urma avertizărilor de descărcări electrice, grindină şi averse
Noaptea de Înviere a venit cu ploi torenţiale, grindină şi inundaţii pentru oamenii din mai multe localităţi din nord-estul ţării.
De altfel, vremea extremă începuse de ieri în mai multe zone din ţară. Furtuni violente, cu grindină de mari dimensiuni şi fulgere, au înspăimântat zeci de mii de localnici din judeţele Sălaj, Cluj şi Neamţ.
Sâmbătă a fost și prima zi din „sezonul de trageri” al sistemului național anti-grindină. La Stația din Mureș, lansatoarele au fost încărcate cu rachete.
Meteorologii spun că vor fi vijelii și în următoarele 2 zile.
Şoferii şi-au acoperit maşinile cu pături, ca să nu fie distruse de gheaţă, dar în livezi, fermierii nu au mai avut ce salva.
O ploaie torenţială a adus grindină şi inundaţii în judeţul Botoşani în timpul nopţii. Comuna Prăjeni, care fusese blocată de codul roşu de ninsori în urmă cu câteva săptămâni, acum a fost măturată de viituri. Şoseaua a fost complet acoperită cu aluviuni, iar mâzga s-a scurs în curţile oamenilor. În mai multe localităţi din judeţ, au fost anunţaţi prin Ro-Alert să se pună la adăpost din calea inundaţiilor.
Mesaj Ro-Alert de vreme extremă a fost şi în judeţul Iaşi. În oraşul Hârlău, oamenii au strâns grindina cu lopata, iar drumurile arătau ca iarna. Un covor alb de gheaţă a acoperit iarba în doar câteva minute la Zalău. Furtuna a început brusc. Norii negri au acoperit dintr-o dată cerul. 10 minute a durat ploaia cu gheaţă care a acoperit aproape tot oraşul Zalău.