Detalii șocante în cazul celor doi soți măcelăriți în propria casă

Posted on ian. 18 2023 - 6:30pm by petre

Un bărbat și soția acestuia din satul Șimon al comunei Bran au fost uciși de vărul bărbatului, după o ceartă pentru un teren. Cele două victime au fost descoperite de sora femeii

 

Moartea celor doi soţi din Bran, găsiţi plini de sânge, luni dimineaţă, a survenit în urma loviturilor cu un cuţit şi cu un topor, sunt concluziile medicilor legişti.

Anchetatorii anunţă că au solicitat expertize ADN, în baza unor probe descoperite.

Ei încearcă să stabilească dacă suspectul a fost singurul agresor sau dacă acesta a avut un complice. Procurorii au găsit şi un bilet scris de suspect, în care acesta încearcă să-şi justifice fapta şi se arată convins că cele două victime i-au făcut vrăji.

„În acest moment avem nişte concluzii referitor la moartea celor două victime, în sensul că au fost agresiuni cu corp tăietor-înţepător – cuţit – dar moartea a survenit în urma loviturilor cu corpul tăietor-despicător, respectiv toporul”, a anunţat, miercuri după amiază, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Rotaru, relatează news.ro.

Acesta a precizat că medicul legist a constatat „multiple leziuni” pe trupurile celor doi soţi.

Surse neoficiale spun că ar fi avut loc o altercație între victimă și vărul bărbatului ucis, din cauza unui teren, în urma căreia s-a produs decesul celor doi soți .

De asemenea, se pare că bărbatul și femeia ar fi avut capetele zdrobite, posibil în urma unor lovituri de topor. Localnicii mai susțin că vărul suspectat de dublu asasinat ar avea probleme psihice.

 

Comments

comments

About the Author