Un vehicul care transporta 25 de muncitori s-a răsturnat într-o carieră din localitatea gorjeană Mătăsari.
În urma accidentului 3 persoane au murit, iar alte 7 au fost rănite. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.
Numeroase echipaje de intervenție au fost trimise la fața locului din cauza numărului mare de persoane rănite. Vehicul care transporta muncitori s-a răsturnat în cariera Jilț Sud. 25 de persoane au fost implicate în accident, dintre care au trei au fost declarate moarte, iar 7 sunt rănuite.
Vehiculul ar fi rămas fără frâne
Zona fiind neaccesibilă cu autospecialele de intervenție, victimele vor fi transportate cu mijloace din dotarea carierei Jilț Sud, pe o platformă betonată, unde se află echipajele de intervenție, informează reporterul Observator Diana Speretoiu.
La fața locului sunt trei echipaje SMURD, două echipaje pentru descarcerare, o autospecială transport victime multiple, opt ambulanțe SAJ și două elicoptere SMURD.
Martorii spun că vehiculul ar fi rămas fără frâne. Minerii abia ieșiseră din tură și se îndreptau spre casă.