Doi tineri studenți și unchiul unuia dintre ei au murit într-un tragic accident

Posted on ian. 9 2023 - 5:40pm by petre

Trei persoane şi-au pierdut viaţa pe un drum naţional din Bistriţa-Năsăud, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un autocar cu 37 de pasageri.

Potrivit publicației Mesager 24, trei dintre cei patru ocupanți au autoturismului (toți din comuna Pojorâta, din județul Suceava) au murit pe loc. Cei decedați sunt Robert Robert Cehren (șoferul mașinii, în vârstă de 21 ani), Alexandra Străjeriu (în vârstă de 20 de ani) și unchiul lui Robert (în vârstă de 40 de ani), supraviețuitorul fiind Daniel Rusu (21 de ani).

Un şofer de 21 de ani a pierdut controlul volanului, iar maşina pe care o conducea s-a izbit violent de un autocar cu 37 de pasageri la bord. În urma impactului devastator, autoturismul, în care erau şi trei pasageri, a fost proiectat într-o râpă. Autorităţile au activat imediat Planul Roşu de Intervenţie.

„Autoturismul lor s-a izbit de un autocar plin de călători. Coliziunea a fost teribilă. Practic, maşina este un morman de fiare vechi”, a povestit un martor. Tânărul şofer şi alte două persoane din maşina sa au murit pe loc. Cel de-al patrulea pasager, Daniel Rusu, a ajuns la spital în stare gravă. În autocar se aflau 37 de persoane care nu au nevoie de îngrijiri medicale. Şoferul spune că maşina circula cu viteză prea mare şi n-a putut evita impactul.

Comments

comments

About the Author