Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus un autoturism pe DC 54, dinspre localitatea Giarmata Vii, înspre municipiul Timișoara, iar la trecerea la nivel cu calea ferată a intrat în coliziune cu un tren regio.
În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Mecanicul trenului, în vârstă de 60 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier.