Încă două operaţii pentru fata cu braţele amputate după accidentul de la Paşcani. Medicii i-au pus grefe de piele pe braţe.
Dr. Susanu: ”În maximum o săptămână cred că o vom putea externa, deocamdată nu îşi aminteşte nimic din momentul accidentului”.
Fata se recuperează foarte bine din punct de vedere psihoemoţional, spune Dr. Susanu. Alexia nu îşi aminteşte însă deocamdată nimic din clipele în care a avut loc accidentul grav, acest lucru având legătură cel mai probabil, spun specialiştii, cu şocul trăit în acele momente.
Practic, echipa coordonată de Dr. Susanu i-a acoperit braţul cu piele, în proporţie de 100%. O intervenţie de acest gen a fost făcută şi pentru braţul stâng, însă a fost vorba în acest caz de o intervenţie de acoperire parţială a defectelor de la nivelul pielii, încă o astfel de operaţie similară pentru braţul stâng urmând a avea loc în cursul zilei de miercuri.
Alexia a fost accidentată grav după ce autocarul în care se afla alături de membrii ansamblului folcloric din care făcea parte, s-a răsturnat într-o curbă la intrarea în municipiul Paşcani. Pasagerii se îndreptau spre Slobozia, pentru a participa la un festival. În urma accidentului din 17 decembrie, 27 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
sursa: Observator News