O nouă lege pentru supermarketuri – clienții nu vor mai putea fi păcăliți cu aceste produse

Posted on dec. 26 2022 - 4:08pm by petre

Produsele lactate autentice vor fi separate în magazine de cele care au în compoziție adaosuri de proteine sau grăsimi. În acest moment clienții nu au de unde să știe care sunt 100% naturale. O nouă lege va schimba însă situația. Recent, reprezentanții ANSVSA și cei mai marilor magazine s-au întâlnit pentru a stabili cum se va aplica noua lege care reglementează produsele lactate.
În articolul șase al actului normativ se menționează că produsele lactate autentice trebuie separate la raft de cele care au adaos de grăsime sau proteine.

 

Consumatorii nu vor mai putea fi păcăliți și vor ști clar care sunt lactatele naturale. În plus, în cazul celor care au diverse adaosuri, procentul acestora trebuie trecut clar pe etichetă la fiecare categorie în parte. Pentru început măsura se va aplica în marile orașe, iar după o perioadă de probă se va decide forma finală de implementare a legii la nivel național.

 

Separarea trebuie făcută și în cazul produselor de patiserie, de pizzerie, de fast-food şi de cofetărie. Clienții trebuie să știe clar dacă s-au folosit lactate autentice sau cu adaosuri pentru a decide în cunoștință de cauză atunci când aleg un anumit produs. De asemenea și în meniurile restaurantelor trebuie menționat tipul de lactate folosit.

Sancțiuni pentru producători
Producătorii vor răspunde dacă nu respectă legea. „Orice neconformitate depistată de autoritățile competente de control este notificată direct operatorului economic sub a cărui denumire se comercializează produsul alimentar. Dacă operatorul nu are sediul în România, notificarea se face importatorului sau distribuitorului produselor alimentare provenite din Uniunea Europeană”, prevede articolul menţionat. În cazul modificării informaţiilor de pe etichetă de către comerciant, acesta va fi sancţionat în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, potrivit Agerpres.

Comments

comments

About the Author