Rușii au declanșat infernul în Ucraina ATAC masiv în marile orașe

Posted on oct. 10 2022 - 10:45am by petre

Vladimir Putin a convocat, luni Cosiliul de Securitate, după explozia de pe podul Kerci. „Acesta este un atac terorist care vizează distrugerea infrastructurii civile critice a Federației Ruse”, a declarat liderul de la Kremlin.

El a dat vina pe Kiev pentru deflagrația masivă care a avariat Podul Crimeii. Între timp, după ce sâmbătă dimineață un bloc de locuinţe a fost lovit în plin de rachete, Zaporojie a fost din nou atacat şi duminică noapte. Centrala nucleară a orașului a fost reconectată la reţeaua de electricitate, a anunţat AIEA, care a numit conexiunea o „eliberare temporară dintr-o situaţie încă de nesuportat”.

 

Rusia atacă cu rachete de croazieră toate marile orașe ale Ucrainei. Sunt vizate centrele urbane și cu valoare culturală sau simbolică, la o oră de vârf. Populația se adăpostește, iar antiaeriana încearcă să reducă numărul rachetelor care lovesc țintele.

UPDATE 10:00. Zelenski, după exploziile din Ucraina: „Ei încearcă să ne distrugă și să ne ștergă de pe fața pământului”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la seria de atacuri din această dimineață asupra orașelor ucrainene. „Ei încearcă să ne distrugă și să ne ștergă de pe fața pământului. Omorâți oameni care dorm în case, în Zaporojie. Omorâți oamenii care merg la muncă în Dnipro și Kiev. Alarma aeriană nu se stinge în toată Ucraina. Sunt rachete care lovesc. Din păcate, există morți și răniți. Vă rugăm să nu părăsiți adăposturile. Ai grijă de tine și de cei dragi. Să ținem și să fim puternici”, a transmis liderul de la Kiev.

 

Explozii în centrul Kievului. Deputat ucrainean: „Mașinile ard. Sunt morți”
O rachetă rusească ar fi lovit o stradă din Kiev. Anton Gerashchenko, consilier senior ucrainean al ministrului Afacerilor Interne, a postat imagini care se presupune că sunt de la fața locului. El a precizat că centrul capitalei a fost atacat cu drone.

UPDATE 8:47. Kievul zguduit de explozii, spune primarul Vitali Klitschko
O serie de explozii au zguduit capitala Ucrainei Kiev, potrivit rapoartelor presei locale și oficialilor regionali. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a emis o declarație prin intermediul contului său oficial Telegram imediat după ora locală 8:30, spunând: „Câteva explozii în districtul Shevchenkiv – în centrul capitalei”. Klitschko a spus că vor urma mai multe detalii.

Comments

comments

About the Author